Remedii florale în perioada gravidității
Plantele selecționate sunt complet lipsite de toxicitate, nu au contraindicații și nu dau reacții adverse sau neplăcute. Ele se pot administra fără probleme și în timpul sarcinii, pentru a asigura o stare de bine, de pace și armonie sufletească. În stări trecătoare, prin administrari repetate, efectul lor poate fi resimtit imediat, dar pentru probleme adânc înradăcinate, este necesar un tratament mai îndelungat.
Foarte multe femei însărcinate nu cunosc, la adevărata măsura, importanța pe care o are o stare sufletească echilibrată, lipsită de resentimente, încrâncenări, îngrijorări și depresii iâîn perioada gravidității și, bineînțeles, consecințele acestei stări asupra dezvoltării fizice, emoționale și psihice a viitorului copil.
✿ 8 remedii florale Bach in perioada de sarcină
Terapia Bach a fost creată de doctorul englez cu acelaşi nume şi cuprinde numai puţin de 38 de remedii obţinute în mare parte din flori, iar unele dintre acestea sunt recomandate în perioada de sarcină, în funcţie de stările şi emoţiile viitoarei mămici:
1. Walnut (Nuc): sarcina va aduce modificări majore în viaţa ta; dacă simţi că te adaptezi greu schimbărilor, remediul floral Walnut este cel mai indicat;
2. Mustard (Muştar sălbatic): ai toate motivele să fi fericită deoarece în curând vei fi mămică; cu toate acestea, uneori te simţi deprimată sau te întristezi din senin. Cel mai bun în astfel de situaţii este Mustard;
3. White Chestnut (Castan alb): este normal să îţi îndrepţi toate gândurile către sarcină şi copil, dar nu este în regulă dacă acestea devin obsedante şi îţi ocupă tot timpul. Remediul floral White Chestnut te va ajuta să îţi limpezeşti mintea;
4. Red Chestnut (Castan roşu): în timpul sarcinii, multe femei îşi fac griji excesive cu privire la starea de sănătate a copilului. Dacă te numeri printre acestea, încearcă Red Chestnut pentru liniştire;
5. Crab Apple (Măr pădureţ): schimbările fizice cum ar fi creşterea burticii şi acumularea unor kilograme în plus îţi pot schimba percepţia asupra corpului tău. Dacă nu te simţi bine în pielea ta, aceste modificări normale vor fi mai usor de acceptat cu Crab Apple;
6. Olive (Măslin): sarcina poate fi o perioada obositoare atât pe plan fizic, cât şi psihic. Atunci când crezi că nu mai poţi sau te simţi fără vlagă, câteva picături din acest remediu te vor ajuta să treci mai uşor peste astfel de momente;
7. Impatiens (Slăbănog): eşti nerăbdătoare să fi mămică, te-ai săturat să te mişti greu şi vrei să redevi cât mai repede cea care erai înainte? Nerăbdarea se “tratează” cu remediul floral Impatiens;
8. Mimulus (Creţişoară): naşterea propriu-zisă este inevitabilă. Dacă te îngrijorează acest moment, ţi-e frică de durere sau ţi-e teamă să nu suferi complicaţii, în ziua cea mare este bine să ai la îndemână Mimulus, indicat pentru situaţii iminente şi îngrijorarea vizavi de acestea.